Misiunile pompierilor vâlceni în ultimele 48 de ore
Buletin informativ
În perioada 01 octombrie, ora 08:00 – 03 octombrie, ora 08:00, pompierii militari din cadrul subunităților de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „GENERAL MAGHERU” al judeţului Vâlcea au desfășurat 49 de misiuni, dintre care 35 pentru acordarea primului ajutor calificat și transportul persoanelor cu afecțiuni medicale la unitățile sanitare, 4 pentru stingerea unor incendii, o misiune pentru protecția comunității, precum și 9 pentru alte situații de urgență.
În perioada analizată, echipajele SMURD au intervenit în 35 de cazuri pentru acordarea asistenței medicale de urgență, fiind asistate 42 de persoane.
Pompierii militari vâlceni au intervenit pentru stingerea a patru incendii, dintre care două izbucnite în municipiul Râmnicu Vâlcea, unul în localitatea Bujoreni, precum și unul la vegetație uscată, în municipiul Drăgășani.
De asemenea, echipajele operative au desfășurat o misiune de informare preventivă privind incendiile de vegetație uscată și au acționat la alte 9 situații de urgență, constând în asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la accidente rutiere, precum și transportul persoanelor supraponderale.
În intervalul sus-menționat, au fost transmise 5 avertizări meteorologice și hidrologice (două cod portocaliu de fenomene meteorologice periculoase, două cod portocaliu hidrologic și un cod galben hidrologic), precum și două mesaje RO-Alert pentru avertizarea populației din localitățile Perișani și Slătioara privind prezența unui animal sălbatic (urs).
Intervenție relevantă:
INCENDIU LA UN APARTAMENT DIN MUNICIPIUL RÂMNICU VÂLCEA
În data de 2 octombrie 2025, pompierii militari vâlceni au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament din municipiul Râmnicu Vâlcea.
La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autoscară de intervenție la înălțime și echipajul CBRN.
Șase persoane au fost evacuate de la etajele superioare. Nu au fost înregistrate victime.
Datorită intervenției prompte a pompierilor, incendiul a fost lichidat rapid, iar în urma acestuia au ars doar o saltea și câteva articole de îmbrăcăminte.
Au fost anunțați operatorii DEO și Distrigaz pentru verificările specifice
În continuare, salvatorii vâlceni rămân mobilizați 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea prim ajutorului persoanelor aflate în dificultate.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
Compartimentul de Informare și Relații Publice

