Misiunile pompierilor vâlceni în ultimele 72 de ore
Buletin informativ
În perioada 5 septembrie, ora 08:00 – 8 septembrie, ora 08:00, pompierii militari din cadrul subunităților de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „GENERAL MAGHERU” al judeţului Vâlcea au desfășurat 77 de misiuni, dintre care 56 pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și transportarea la unitățile sanitare a persoanelor cu afecțiuni medicale, 7 pentru stingerea unor incendii (dintre care 4 de vegetație uscată), 10 pentru protecția comunității și 4 pentru alte situații de urgență.
În perioada analizată, echipajele SMURD au intervenit în 56 de cazuri pentru acordarea asistenței medicale de urgență, fiind asistate 62 de persoane.
Echipajele operative au intervenit la alte 4 situații de urgență pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la accidente rutiere și transportarea persoanelor supraponderale.
Totodată, în intervalul menționat, au fost efectuate 2 misiuni de recunoaștere (în localitățile Lăpușata și Costești), 6 acțiuni de informare preventivă referitoare la incendiile de vegetație uscată și 2 misiuni pentru asigurarea măsurilor specifice, cu ocazia manifestărilor cultural-artistice din orașul Băbeni.
De asemenea, au fost transmise 3 mesaje Ro-Alert pentru avertizarea populației din localitățile Slătioara, Oteșani și Copăceni cu privire la prezența unor animale sălbatice (urși).
În continuare, salvatorii vâlceni rămân mobilizați 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea prim ajutorului persoanelor aflate în dificultate.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
Compartimentul de Informare și Relații Publice



