ATRIBUȚII
În prezent, în cadrul inspectoratului sunt constituite și funcționează următoarele structuri
specializate:
- Centrul Operaţional
- Inspecția de Prevenire
- Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunității
- Management Stări Excepționale
- Structura de Securitate
- Serviciul Comunicații și Tehnologia Informației
- Serviciul Logistic
- Serviciul Resurse Umane
- Compartimentul Achiziții Publice
- Financiar
- Control
- Juridic
- Secretariat, Documente Clasificate și Arhivă
- Informare şi Relaţii Publice
- Psihologie
- Detaşamentul de Pompieri Râmnicu Vâlcea
- Detaşamentul de Pompieri Drăgășani
- Garda de Intervenție Măciuca
- Secția de Pompieri Govora
- Punctul de Lucru Bunești
- Punctul de Lucru Horezu
- Stația de Pompieri Grădiștea
- Stația de Pompieri Brezoi
Atribuţii principale:
- stingerea incendiilor;
- căutarea, descarcerarea și salvarea persoanelor;
- monitorizarea, evaluarea, cercetarea cauzelor probabile de producere a situațiilor de urgență;
- informarea și educarea preventivă a populației și avertizarea acesteia, înștiințarea autorităților administrației publice, despre posibilitatea / iminența producerii situațiilor de urgență;
- evacuarea persoanelor, a populației sau bunurilor periclitate, prin asigurarea măsurilor de evacuare, instalarea taberelor de sinistrați, participarea la transportul populației și al unor categorii de bunuri;
- distrugerea zăpoarelor de gheață sau degajare a cursurilor de apă;
- acordarea asistenței medicale de urgență prin module SMURD din cadrul serviciilor de urgență profesioniste;
- asigurarea logistică a intervenției structurilor proprii și punere la dispoziția altor structuri, a unor categorii de tehnică, materiale și echipamente;
- decontaminarea populației, cu mijloace specializate și/sau a punctelor de decontaminare personal, tehnică și echipament recunoscute din timp, în profil teritorial;
- neutralizarea efectelor materialelor periculoase prin acțiuni de asanare a muniției neexplodate din timpul conflictelor militare;
- emiterea de avize şi autorizaţii în domeniul securității la incendiu, în condiţiile legii.
În cadrul inspectoratului există Serviciul Medical de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD). În structura SMURD funcționează echipe integrate de descarcerare, specializate în acordarea asistenței medicale și tehnice de urgență, precum și echipe cu personal paramedical, specializat în acordarea primului ajutor calificat.
Misiunile SMURD:
- intervenția la cazurile în care una sau mai multe persoane se află într-o situație cu risc vital din cauza unei îmbolnăviri acute sau accidentări;
- intervenția la cazurile care necesită acordarea primului-ajutor într-un interval scurt detimp;
- intervenția la cazurile care necesită descarcerarea sau alte operațiuni de salvare;
- asigurarea protecției medicale pentru personalul echipelor de intervenție ale IGSU la misiunile specifice cu risc de accidentare;
- intervenția la accidente colective și calamităţi.
În cadrul inspectoratului se constituie şi funcţionează ca structuri specializate:
- Centrul Operational: îndeplineşte permanent, la nivelul zonei de competenţă, atribuţiile privind monitorizarea, evaluarea, înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea, alertarea şi coordonarea tehnică operaţională a intervenţiilor pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă;
- Inspecţia de Prevenire: îndeplineşte, în zona de competenţă, atribuţiile pe linie de avizare/autorizare, informare publică preventivă, îndrumare şi control privind prevenirea situaţiilor de urgenţă;
- Serviciul Pregătire pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor, cu responsabilităţi în domeniul pregătirii personalului operativ propriu, precum şi a populaţiei privind comportarea în situaţii de urgenţă;
- Subunităţi de intervenţie având în componenţă un număr variabil de echipe şi echipaje specializate pe tipuri de intervenţii, precum şi alte structuri necesare îndeplinirii misiunilor încredinţate;
- Structura de Suport Logistic;
- Alte structuri funcţionale.