Misiunile pompierilor vâlceni în ultimele 48 de ore
Buletin informativ
În perioada 2 decembrie, ora 08:00 – 4 decembrie, ora 08:00, pompierii militari din cadrul subunităților de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „GENERAL MAGHERU” al judeţului Vâlcea au desfășurat 54 de misiuni, dintre care 42 pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și transportarea persoanelor cu afecțiuni medicale la unitățile sanitare, una pentru stingerea unui incendiu, 3 pentru protecția comunității și 8 pentru alte situații de urgență.
În perioada analizată, echipajele SMURD au intervenit în 42 de cazuri pentru acordarea asistenței medicale de urgență, fiind asistate 48 de persoane.
Totodată, pompierii militari au executat 3 misiuni de recunoaștere (în municipiul Râmnicu Vâlcea și în localitatea Fărtățești) și au intervenit la alte 8 situații de urgență, care au constat în asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor în urma unor accidente rutiere.
În continuare, salvatorii vâlceni rămân mobilizați 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea prim ajutorului persoanelor aflate în dificultate.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
Compartimentul de Informare și Relații Publice
