Misiunile pompierilor vâlceni în ultimele 48 de ore
Buletin informativ
În intervalul 15 iulie 2026, ora 08:00 – 17 iulie 2026, ora 08:00, pompierii militari din cadrul subunităților de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „GENERAL MAGHERU” al judeţului Vâlcea au desfășurat 72 de misiuni. Dintre acestea, 55 de intervenții au vizat acordarea primului ajutor calificat și transportul persoanelor cu afecțiuni medicale către unitățile spitalicești, 3 au fost pentru stingerea incendiilor (dintre care una la vegetație uscată), 3 au reprezentat misiuni de protecție a comunității, iar alte 11 intervenții au constat în alte tipuri de situații de urgență.
Pe parcursul perioadei de referință, echipajele SMURD au intervenit în 55 de situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență, fiind asistate 60 de persoane.
Tot în această perioadă, pompierii militari vâlceni au executat 3 misiuni de recunoaștere în municipiul Drăgășani și în localitățile Berbești și Bălcești, precum și o misiune pentru asigurarea măsurilor specifice la evenimentul „Ride the Vibe”, organizat în localitatea Costești.
De asemenea, salvatorii vâlceni au intervenit în alte 11 situații de urgență, care au constat în asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor în urma accidentelor rutiere, transportul persoanelor supraponderale, salvarea unui animal de talie mică (capră) căzut într-o fântână, precum și îndepărtarea unui cablu electric căzut în cartierul Goranu din municipiul Râmnicui Vâlcea.
Totodată, în intervalul menționat, la nivelul județului Vâlcea au fost transmise 4 avertizări meteorologice de tip cod galben și 2 avertizări hidrologice de tip cod galben.
În continuare, salvatorii vâlceni rămân mobilizați 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea prim ajutorului persoanelor aflate în dificultate.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
Compartimentul de Informare și Relații Publice


