Misiunile pompierilor vâlceni în ultimele 48 de ore
Buletin informativ
În intervalul 19 octombrie 2026, ora 08:00 – 21 octombrie 2026, ora 08:00, pompierii militari din cadrul subunităților de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „GENERAL MAGHERU” al judeţului Vâlcea au desfășurat 54 de misiuni. Dintre acestea, 48 de intervenții au vizat acordarea primului ajutor calificat și transportul persoanelor cu afecțiuni medicale către unitățile spitalicești, 3 misiuni au fost pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată, o misiune a fost pentru protecția comunității (exercițiu în localitatea Lungești), iar alte 2 intervenții au fost pentru alte tipuri de situații de urgență.
Pe parcursul perioadei de referință, echipajele SMURD au intervenit în 48 de situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență, fiind asistate 54 de persoane.
În perioada analizată, pompierii militari vâlceni au acționat pentru lichidarea a 3 incendii de vegetație uscată, izbucnite în localitățile Drăgășani, Scundu și Băile Olănești (în monitorizare). Suprafața afectată: 0,6 ha, fără suprafața din fondul forestier al localității Băile Olănești.
Salvatorii au intervenit la alte 2 situații de urgență, care au constat în transportarea persoanelor supraponderale.
De asemenea, în intervalul menționat, a fost transmis un mesaj Ro-Alert pentru avertizarea populației din localitatea Titești cu privire la prezența unui animal sălbatic (urs).
În continuare, salvatorii vâlceni rămân mobilizați 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea prim ajutorului persoanelor aflate în dificultate.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
Compartimentul de Informare și Relații Publice


