Misiunile pompierilor vâlceni în ultimele 72 de ore
Buletin informativ
În intervalul 11 septembrie 2026, ora 08:00 – 14 septembrie 2026, ora 08:00, pompierii militari din cadrul subunităților de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „GENERAL MAGHERU” al judeţului Vâlcea au desfășurat 80 de misiuni. Dintre acestea, 59 de intervenții au vizat acordarea primului ajutor calificat și transportul persoanelor cu afecțiuni medicale către unitățile spitalicești, 13 intervenții au fost pentru stingerea incendiilor (dintre care 8 de vegetație uscată), iar alte 8 intervenții au fost pentru alte tipuri de situații de urgență.
Pe parcursul perioadei de referință, echipajele SMURD au intervenit în 59 de situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență, fiind asistate 65 de persoane.
De asemenea, salvatorii vâlceni au intervenit la alte 8 situații de urgență, care au constat în asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor în urma unor accidente rutiere, precum și în cazul unor scăpări de gaz la un apartament, salvarea unui animal de talie mare (bovină) din medii ostile vieții și transportarea persoanelor supraponderale.
Totodată, pompierii militari vâlceni au stins 8 incendii de vegetație uscată, produse în localitățile Alunu, Copăceni, Mihăești, Făurești, Sinești, Cernișoara, Stoenești și Berbești. În urma acestora, a fost afectată o suprafață totală de aproximativ 59 de hectare de teren.
În perioada 15 iulie – 15 octombrie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), în parteneriat cu Phoenix Media, desfășoară la nivel național campania de informare și prevenire „NU APRINDE PERICOLUL! ARDEREA VEGETAȚIEI USCATE ESTE INTERZISĂ!”.
Campania transmite câteva recomandări esențiale pentru siguranța cetățenilor:
❗nu incendiați vegetația uscată, miriștile sau resturile vegetale;
❗respectați legislația care interzice arderea vegetației uscate;
❗nu aruncați la întâmplare țigări, chibrituri sau alte obiecte aprinse;
❗supravegheați permanent orice sursă de foc și stingeți-o complet înainte de a părăsi zona;
❗în cazul izbucnirii unui incendiu, apelați de urgență numărul 112.
Pentru mai multe detalii: https://igsu.ro/comunicate-de-presa/nu-aprinde-pericolul!-arderea-vegetatiei-uscate-este-interzisa!-3926
În continuare, salvatorii vâlceni rămân mobilizați 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea prim ajutorului persoanelor aflate în dificultate.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
Compartimentul de Informare și Relații Publice




