Misiunile pompierilor vâlceni în ultimele 72 de ore

Buletin informativ

În intervalul 16 octombrie 2026, ora 08:00 – 19 octombrie 2026, ora 08:00, pompierii militari din cadrul subunităților de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „GENERAL MAGHERU” al judeţului Vâlcea au desfășurat 80 de misiuni. Dintre acestea, 65 de intervenții au vizat acordarea primului ajutor calificat și transportul persoanelor cu afecțiuni medicale către unitățile spitalicești, 5 misiuni au fost pentru stingerea incendiilor (dintre care unul de vegetație uscată), iar alte 10 intervenții au fost pentru alte tipuri de situații de urgență.

 

Pe parcursul perioadei de referință, echipajele SMURD au intervenit în 65 de situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență, fiind asistate 70 de persoane.

În perioada analizată, pompierii militari vâlceni au acționat pentru lichidarea incendiului de vegetație uscată, izbucnit pe raza localității Băile Olănești.

Salvatorii au intervenit la alte 10 situații de urgență, care au constat în extragerea unui animal de talie mică din medii ostile vieții, degajarea unui arbore, asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor în urma unor accidente rutiere, precum și transportarea persoanelor supraponderale.

În continuare, salvatorii vâlceni rămân mobilizați 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea prim ajutorului persoanelor aflate în dificultate.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

 

Compartimentul de Informare și Relații Publice