Accident rutier, în municipiul Râmnicu Vâlcea, lângă sediul ISU

Accident rutier

Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și de prim ajutor, la un accident rutier, în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Decebal (lângă sediul ISU).

S-au deplasat imediat forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de transport personal și victime multiple, precum și o ambulanță SAJ.

În accidentul rutier au fost implicate un autoturism și un moped (scuter).

În urma impactului, o persoană care prezenta escoriații la nivelul membrelor superioare și inferioare, a fost evaluată de echipajele medicale prezente la locul evenimentului rutier, ulterior fiind transportată la UPU Vâlcea.

Nu au fost persoane încarcerate.

De asemenea, pompierii au balizat zona și au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

 

Maior Albinaru Sorin – purtător de cuvânt al ISU Vâlcea