Incendiu izbucnit în fondul forestier al localității Băile Olănești. Ziua 5

Incendiu

Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, vineri, 25 septembrie, în jurul orei 11:26 pentru stingerea unui incendiu izbucnit în fondul forestier al localității Băile Olănești, la aproximativ 3-4 km de mers pedestru de Mănăstirea Iezer.

Zona este foarte greu accesibilă.

Incendiul nu a putut fi localizat în primele 4 zile de intervenție, în ciuda eforturilor depuse și a forțelor mobilizate, din cauza vântului care sufla puternic în zonă, a terenului accidentat și a suprafeței foarte mari pe care se manifesta.

Sâmbătă, 26 septembrie, 26 de pompieri militari cu 3 autospeciale și o dronă (UAS) au acționat pentru limitarea extinderii flăcărilor, duminică, 27 septembrie, 62 de pompieri militari cu 7 autospeciale și o dronă (UAS), iar luni, 28 septembrie, 33 de pompieri militari s-au deplasat către zona unde se manifesta incendiul. Alături de pompieri au participat la operațiunile de stingere forțe din cadrul SVSU Băile Olănești, Ocolului Silvic Râmnicu Vâlcea, Salvamont și Obștii Moșnenilor Cheia, precum și un elicopter Black Hawk, în data de 26 septembrie.

Drona din dotarea ISU Vâlcea, asigură supravegherea aeriană pentru a ajuta echipele de pompieri care acționează pedestru pe teren accidentat.

Astăzi, 29 septembrie, de la ora 06:10, 57 de pompieri militari cu 7 autospeciale și o dronă (UAS) au început deplasarea către zona incendiată, împreună cu personal din cadrul Ocolului Silvic Râmnicu Vâlcea.

În ciuda eforturilor supraomenești ale forțelor de intervenție, incendiul a afectat 34 de ha.

Nu sunt victime, construcții sau gospodării afectate.

Misiune în dinamică.