Incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Livezi
Incendiu
Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, în seara zilei de 3 septembrie, în jurul orei 22:13, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Livezi, sat Paraienii de Jos.
S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Stației de Pompieri Grădiștea, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Echipajele operative sosite la fața locului au constatat că arde generalizat o anexă și au identificat, din nefericire, 2 victime carbonizate (un adult și un minor), ambele de sex feminin.
Incendiul a fost localizat imediat după sosirea pompierilor militari și lichidat, în limitele găsite.

